Potrivit presei ucrainene, grupul de hackeri ruși „Humpty Dumpty” -„Shaltai Boltai”- a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, un anume George Gavrisha (care a lucrat și cu fostul ministru pentru Comunicații și Media al lui Putin – Igor Shchyogolev). Gavrisha apare ca asistent personal al lui Dughin, are adresa de email g.george.2004@yandex.ru.
Hackerii au dat publicității o parte din documente care descriu modul de acțiune al cercului lui Dugin, în special pe cel al finanțatorului, Konstantin Malofeev.
„Lista lui Dughin” & Propagandiștii Rusiei în România :
«Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.
Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.
Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.
Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.
Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)
Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)
Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)
Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».
Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).
Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize
http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).
Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro
Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)
Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati
George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/
Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”
Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare
Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrație Publică (București);
Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.
Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.
Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.
Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.
Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”
Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”» https://inliniedreapta.net/lista-prietenilor-rusiei…/…
Descoperă mai multe la Kabul | Afganistan ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.