VIDEO| Talibanii au făcut prima conferinţă de presă: ‘Sharia pentru femei! Emiratul nu se va răzbuna pe nimeni, nu purtăm pică nimănui’

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important fiind faptul că ţara a fost eliberată.

“Emiratul Islamic – după eliberarea naţiunii – nu se va răzbuna pe nimeni, nu purtăm pică nimănui. Ştim că au existat perioade grele şi crize, s-au făcut multe greşeli în avantajul ocupanţilor. Vrem să fim siguri că Afganistanul nu mai este un câmp de bătălie. Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte. De aceea, Emiratul Islamic nu mai are ostilităţi sau animozităţi cu cineva. Noi vrem să trăim paşnic şi nu vrem inamici interni sau externi”, a declarat Mujahid.

Mujahid a asigurat comunitatea internaţională, inclusiv SUA, că nimeni nu va avea de suferit în Afganistan. „Aş vrea să-i asigur pe vecinii noştri, pe ţările din regiune, că nu vom permite ca teritoriul nostru să fie folosit împotriva cuiva. Nu vrem să avem probleme cu comunitatea internaţională”, a spus el.

În ceea ce priveşte femeile, drepturile acestora vor fi respectate în acord cu legea Sharia. „Surorile noastre au aceleaşi drepturi, vor putea beneficia de ele. Pot activa în diferite sectoare în baza regulilor, în educaţie, sănătate şi alte sectoare. Vor lucra cu noi, umăr la umăr, iar comunitatea internaţională – dacă este îngrijorată – vrem să dăm asigurări că nu vor exista discriminări faţă de femei, dar evident trebuie respectate regulile”, a menţionat Mujahid, potrivit News.ro.

„Nimeni nu vă va face rău, nimeni nu vă va bate la uşă”, a dat el asigurări.

 

https://www.youtube.com/watch?v=RnvnIWiwoI4&feature=emb_title

mai mult  la     /www.stiripesurse.ro/

 

 


Descoperă mai multe la Kabul | Afganistan ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns