Gruparea Stat islamic – Khorasan (EI-K) a revendicat atentatul-sinucigaş care a provocat cel puţin 41 de morţi în timpul unei rugăciuni de vineri în moscheea şiită din Kandahar, în sudul Afganistanului, fief al talibanilor.

Potrivit martorilor, mai multe explozii au lovit moscheea Fatemieh, în centrul Kandaharului, al doilea cel mai mare oraş din ţară, în momentul rugăciunii săptămânale.

„Ne pregăteam de rugăciune când am auzit împuşcături. Două persoane au intrat în moschee şi au tras în gardienii care au ripostat. Unul dintre ei s-a detonat în moschee, apoi alţi doi”, a declarat, pentru AFP, Sayed Rohullah, angajat al securităţii în moschee, precizând că un al treilea kamikaze a fost în exteriorul edificiului, informează News.ro.

Într-un comunicat publicat pe posturile Telegram ale organizaţiei jihadiste, aceasta afirmă că doi kamikaze au condus atacurile distincte în interiorul moscheei şiite. „Primul kamikaze a explodat pe un culoar al moscheei, în timp ce al doilea în centru”, se arată în comunicat.

/www.stiripesurse.ro/


Descoperă mai multe la Kabul | Afganistan ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns