Imaginile cu miile de cetățeni afgani din Kabul care încearcă să fugă din calea talibanilor, odată cu retragerea trupelor NATO din Afganistan, au făcut înconjurul planetei în ultima săptămână și au sensibilizat lumea occidentală. Acest lucru, în schimb, naște o dilemă: de ce o țară cu aproximativ 38 de milioane de locuitori s-a dat bătută și încearcă să scape din mâna a zeci, maximum sute de mii de talibani?

Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, a explicat, pentru Main News, că populația din Afganistan este împărțită în mai multe grupuri etnice care, la rândul lor, sunt conduse de oameni diferiți, pe principii aproape triviale ca formă de organizare.

Acești talibani sunt majoritari din grupul etnic Pashtun, care reprezintă peste 40% din populația Afganistanului. Talibanii sunt foarte populari în rândul acestei populații pashtune, care se întinde și în Afganistan și în Pakistan și, de altfel, nu recunosc granița dintre Pakistan și Afganistan, argumentând că a fost impusă tot de lumea occidentală, după Primul Război Mondial”, a declarat Adrian Cioroianu, pentru Main News.

Acest lucru le-a dat talibanilor abilitatea de a folosi în avantajul lor rivalitățile, înțelegerile sau chiar neînțelegerile dintre diferitele grupuri etnice, a precizat istoricul.

ANALIZĂ Afganistanul, între luptă și resemnare. Cum se explică lipsa de reacție în fața talibanilor

Lasă un răspuns